"A fi de neînlocuit" - noţiunea ce înspăimîntă liderii de carton - partea I

Aţi auzit de multe ori punîndu-se problema în felul acesta: "Te crezi oare buricul pămîntului? Ai impresia că eşti indispensabil? Ei bine află că nu e deloc aşa! Nimeni nu este de neînlocuit!" Personal mi-a fost dat să aud de cîteva ori acest "motiv" cu referire directă la persoana mea. De fiecare dată, am încercat un sentiment scîrbă pentru cel ce mi-a adresat aceste cuvinte. Este exact ce am simţit pentru o secundă sau mai mult...acelaşi sentiment de greaţă pentru persoana din faţa mea, chiar dacă intenţia interlocutorului nu s-a dorit a fi una neapărat ofensatoare la adresa mea. M-am hotărît sa " explorez " puţin semnificaţia acestor cuvinte. Sînt oare ele adevărate? M-am hotărît sa fac asta pentru ca dacă este un adevăr absolut, cu siguranţă, eu, am o problemă pe care ar trebui sa mi-o corectez. Întotdeauna am crezut în simţurile mele. Rareori m-au înşelat  şi ori de cîte ori am rămas singur în fața unei probleme, mi-au călăuzit raţiunea pentru a descoperi mai tîrziu că direcţia a fost bună.

Au trecut deja vreo două zeci şi ceva de ore  (NA: de la  ora la care a fost scris articolul iniţial. Nu are legătură cu data publicării) de cînd am auzit ultima oară această abordare şi  de data  asta sentimentul pe care l-am încercat a fost unul de profundă dezaprobare aproape spre revoltă. Nu voi aşterne aici indicii despre contextul dat pentru ca sînt un domn. Clar este faptul ca aceasta întîmplare m-a determinat să încep acest articol.

M-am aventurat pe gugăl cu textul: "nimeni nu este indispensabil" si am primit aproximativ 54000 de rezultate. Am experimentat aplicaţii ale sintagmei din cele mai felurite si asta doar aşa la "prima citire" fără sa mă strofoc prea mult (NA. a te strofoca - a te chinui) Am fost purtat de la bîrfă mondenă de cancan, acolo unde se explică cum nimeni nu este indispensabil în viaţa sexuală personală a unei vedete, pe plan sportiv explicaţii legate de faptul ca nimeni din echipa de fotbal a unui club nu este de neînlocuit (de multe ori acolo unde exista re-negocieri) pînă la o punere în practică la nivel de administraţie de stat gen, ca şef de stat renunţ la poliţie si demonstrez ca nu îmi este indispensabilă. Am lecturat destul text şi realizez ca această sintagmă poate deveni un brand (dacă nu cumva a fost deja înregistrat) Pînă si chiloţii de pe noi, pînă mai ieri numiţi INDISPENSABILI, pot fi înlăturaţi fără probleme din viaţa noastră.

Aşadar, oamenii sînt indispensabili sau nu? M-am gîndit îndelung la asta şi răspunsul este negativ. Oamenii nu sînt indispensabili. Pămîntul se va invîrti cu mult timp după ce ultimul locuitor planetar va fi părăsit această viaţă si va trece în nefiinţă. Indiferent de activităţile în care sîntem angrenaţi (ma refer aici la activităţi cu caracter ordinar) se va găsi cineva pentru a suplini pe altcineva. Ignoranţii, nesimţiţii şi toţi cei care au folosit acest enunţ şi-ar putea freca mîinile de bucurie la auzul  acestui verdict. Este concluzia de care ei au nevoie pentru a suprvieţui fără a fi nevoie de a se achita de obligaţiile pe care si le-au asumat cîndva, fără a fi nevoie de a renunţa la făţărnicia cu care s-au înconjurat şi care i-a aparat atîta timp ca o pavăză, de logica celor "dispensabili". Am reprodus cu puţin timp înainte un interviu cu Andrei Gheorghe. Dacă l-aţi citit, aţi regăsit părerea lui Andrei - citatul de mai jos:

"Exista situatii in care oamenii trebuie concediati si situatii in care investesti in omul ala si gandesti: “ Sa-l dau afara dupa ce am lucrat atata timp impreuna ?”. Investesti emotional, afectiv, material. Oamenii sunt greu de inlocuit. Mai bine zis, sunt doua categorii de oameni. Aia care pot sa apară, să dispara si nici nu ii observi si cei la care iti pui intrebarea. Obligatia ta este să devii indispensabil, important, sa fii cineva in colectivul tău. Nu cred în chestia că nimeni nu e indispensabil. E o fățărnicie."

Într-o frază relativ scurtă, omul s-a exprimat beton! Poți schimba lanțul de la bicicletă, poți sa îți reînoiești colecția de timbre, sau sa schimbi un bec clasic cu unul ecologic. Toate acestea sînt activități realmente ordinare, pe care le-am adus în discuție exclusiv pentru a servi drept exemplu de normal prin banalitate. Atunci cînd extrapolezi cele de mai sus la ființa umană (chiar la orice ființă in general) se numește că te îndepărtezi de la drum si o iei pe cîmp anapoda. De asta are parte oricine compară o ființă cu o piesă de schimb. Am mai auzit o teorie pe care o consider o utopie, cum că nu trebuie să se pună accent pe individ  (nimeni nu este indispensabil) în cadrul echipei ci pe echipă ca întreg. Cu alte cuvinte mare atenție  cum gîndești, sau cum te exprimi pentru că cel mai posibil vei sări din barcă). Aberația emană din faptul că o echipa de succes nu poate fi de succes fără o reprezentare individuală pe măsură. Atît de mult m-a deranjat acestă mostră de gîndire ”eficientă” încît mă bîntuie interior un exemplu pe masură: nu ai cum să bagi într-o mașină de tocat rahat (hai sa spunem comestibil) și să te aștepți să iasă pe partea cealaltă cîrnați oltenești. Așadar, nesocotește individul și la final echipa va pierde. Niciodată nu vei motiva vreo echipă cîștigătoare cu genul ăsta de abordare! O echipă cîștigătoare, este formată întotdeauna din membrii cu personalitate, cu atitudine, dispuși să gîndească liber, fără disponibilitate la constrîngere.
Lăsînd la o parte doza de emoțional, este oare in măsură cel care crede într-o eternă disponibiltate pe piața muncii să iși asume pierderea financiară cauzată prin propria-i teorie? Pentru că dezvoltarea celui pe care îl consideri dispensabil a costat mult! Sînt oare traşi la răspundere cei ce decid anapoda în acest context?  Să ne avem bine înţeleşi. Omul nu este o piesă de schimb. Se doreşte aşa ceva dar personal nu cred că se va reuşi. De ce? Cine încearcă asta (organizaţii, indivizi, etc.), pierde din vedere aplicabilitatea legilor firii. Nu vei putea niciodată să modifici un scenariu pe care nu-l înţelegi.

Datorită importanţei pe care i-am acordat-o subiectului am în pregatire a "parte a doua" în care voi puncta subiectul discuţiei în viziunea altor persoane care şi-au dat cu parerea despre abordarea privind gradul disponibilitate la inlocuirea unei persoane dintr-o activitate, sistem, echipă, etc.

Citește și partea a doua a articolului!